Banner
Syberia
Duminică, 03 Februarie 2008 05:00   

SyberiaNume joc: Syberia
Producator: Microids
Gen: Aventura

 

 

 

Sistem recomandat:

  • Procesor Pentium® II 350 MHz sau echivalent
  • Placa grafica 16 MB compatibila DirectX®
  • Memorie 64 MB RAM
  • Placa de sunet compatibila DirectX®7
  • CD-Rom 16X

Era o zi linistita de iunie.

Nimic nu ma putea pregati pentru ceea ce a urmat. Mergeam agale pe strada cind deodata privirea mi-a fost atrasa de o revista pe care, cu un scris de o schioapa se latea un titlu "Syberia - masterpiece-ul questurilor". Fara prea multa tragere de inima am cumparat revista si am instalat demo-ul. Am ramas cu gura cascata si a doua zi am incercat sa fac rost de joc.

A fost dificil pentru ca fanii acestui joc sunt din ce in ce mai putini, la fel ca mamutii (prietenii stiu de ce). Dupa o aventura care este ea insesi demna de un quest (ganguri intunecate, parole soptite cu buze tremurinde), m-am vazut cu cele 2 CD-uri ale jocului in mina. Cu maini transpirate am introdus primul CD in unitate. Cu aceleasi miini transpirate am scos primul CD si l-am introdus din nou, de aceasta data cu fata buna. Instalarea a decurs fara probleme.

Cei care asculta si acum muzica anilor '80 si care ofteaza din greu amintindu-si serile de iarna in care isi incalzeau pisiorusele pe transformatorul unei clone de Spectrum vor gusta fara doar si poate acest joc. Filmulete de prezentare FMV, facute in Maya, o muzica trista, o atmosfera apasatoare, veche, prafuita, o tusa usoara de sepia, toate acestea concura la crearea unei atmosfere pe care nu am mai intilnit-o in nici un joc pe care l-am jucat in umila mea existenta de gamer. Puzzle-uri-le abunda, iar gradul lor de dificultate este in general moderat.

Grafica este una extraordinara, desi nu te-ai astepta la asa ceva de la un adventure. Decorurile pre-renderizate te vor face sa stai minute intregi urmarind decorul, uitind de misiunea pe care o ai de indeplinit. Dar nu iti va parea rau. Te asigur.

Povestea este sublima si poarta semnatura lui Benoit Sokal. Ca sa va faceti o idee vaga, povestea incepe intr-un satuc din Alpii Elvetieni si va va purta in Rusia, printre relicvele istoriei. Mine parasite, cu intrari darapanate, pe care se mai pot vedea lozinci patriotice si simboluri comuniste, hoteluri aflate pe malul unei mari secate de mult, batrine cintarete de opera, gari impresionante, sere imense, parasite, toate acestea se vor descoperi in fata celor care vor avea rabdare sa exploreze lumea Syberiei.

Atmosfera generala este una de tristete, de nostalgie pentru vremuri care nu se vor mai intoarce. Povestea ar putea sta foarte bine la baza unui scenariu de film. Personajele sunt incredibil de puternice si in aceasta perioada de clone peste clone, de originale. Ce spuneti de un batrin soldat la care pacea a uitat sa mai vina si care sta la post, nedindu-si seama ca ceea ce vede printr-un binoclu nu e un calaret dusman ci un trunchi de copac? Sau de un batrin care si-a trait intreaga viata dorind sa vada pe viu mamuti, despre care toata lumea a spus ca au murit? Dar despre o celebra cintareata de opera, uitata si imbatrinita care mai cinta, pentru ultima data intr-o mina, pentru un director pe care il impresionase in tinerete cu minunatul sau glas?

Sunetul este si el, mirific. Voci bine alese, muzica de vis. O mostra din aceasta muzica este prezenta in preajma unei barci scufundate in mil. Aici se aude un pian care nu pare de pe aceasta lume. Am pastrat o salvare special pentru aceasta muzica.

Per ansamblu, cuvintele sunt prea slabe pentru a descrie acest joc, asa ca va invit din toata inima sa il jucati. Vor fi cei mai bine cheltuiti bani din ultima vreme.

Grafica:10
Sunet:9
Control:10


Adauga acest articol in reteaua ta de socializare favorita:
 
 

Review-uri Computer-Arena.ro

Review: Gamepad Genius Wireless Grandias 12V
Review: Gamepad Genius Wireless Grandias 12V
Introducere: Viata unui gamer nu este intotdeauna usoara, iar posibilitatea achizitionarii device-urilor atat de necesare acestei pasiuni este de cele mai multe ori extrem de costisitoare. Producatorii de console si accesorii pentru gaming ...
0 Comentarii 14520 Accesari

Topuri Computer-Arena.ro

Saptamana viitoare incepe IDF (Intel Developer Forum). Ce ni se pregateste?
Saptamana viitoare incepe IDF (Intel Developer Forum). Ce ni se pregateste?
Incepand de saptamana viitoare intreaga comunitate IT, precum si jurnalistii de specialitate vor avea ochii atintiti asupra evenimentului IDF (Intel Developer Forum) organizat anul acesta la San Francisco. Desi nu dureaza decat trei zile (Luni, Marti ...
0 Comentarii 40197 Accesari

Cel mai citit articol (7 zile)

Informatie indisponibila momentan